Încet, încet, mi-am dat seama cu mândrie ca sunt o românca adevarata, deși in sangele meu, conform nu știu cărui arbore,  conviețuiesc cu elegantă,  elemente figurate germane, bulgărești si bucovinene. Fiica mea mi-a amintit, acum când scriu aceste rânduri, ca sângele este compus din plasma si elemente figurate (hematii, trombocite si leucocite). Doar e nepoata de doctori. Daca mi-a amintit greșit, nu am nici o vina… Așa cum nu am nici o vina ca, deși apelez la profesioniști, ma pricep aproape la toate. Ei bine, am început, cu imagini fel si fel, cu siluete îmbrăcate in fel si fel de haine, conturate intre pleoape,  între somn si realitate. M-au invadat ani de zile, seara de seara. Cu sentimentul ca poate o moștenesc pe mama – pe jumate nemțoaica, medic si pictor si cu inspirația care ma bătea frenetic la cap sa pun mâna pe creion, am început timid sa desenez, sa învăț sa-mi conturez imaginile pe hârtie. Si daca tot s-au strâns atâtea sute de schite, am zis sa încerc sa dau viața unora dintre ele si sa vedem ce iese.  Dar cum sa dau viața chiar si uneia, daca nu știam croitorie? Abia atunci mi-am dat seama ca uitasem ca Bunita, mama bulgăroaica a lui Tutu, tatăl meu, avea un atelier de croitorie si era șefa peste mai multe ucenice. Hopa, mi-am zis, hai ca striga celălalt sânge in mine si ca merita sa-ncerc. Am început sa învăț cu greu, sa croiesc si sa-mi îmbunătățesc aptitudinile la capitolul cusături. Am făcut chiar si o geanta din catifea, intr-o zi, înainte sa plec in Thailanda, unde am purtat-o cu mândrie. Si tot așa, înaintând cu drag, cu plăcere, cu entuziasm si speranța, m-am gândit sa deschid si un magazin online unde sa-mi expun creațiile si sa-mi evaluez si financiar pasiunea. Am găsit o făbricuța de calitate, cu tradiție si cu oameni frumosi si de cuvânt si am pornit la drum. La un drum cu multe cărări si multe hopuri. L-am întâlnit si pe domnul Site care, vrând nevrând, m-a obligat sa ma pricep si la programare, setare, administrare, seo, module si etichete si chiar editare foto si video, implementare, platforme si alte dureri de cap. In sfârșit, aici sângele nu strigă, nu se mișcă, tace chitic. Dar nu am încotro. Si iată, pentru ca am reușit intr-un final sa dau drumul la site, mi s-a spus ca trebuie sa fac “content” continuu. Ce înseamnă? Sa scriu materiale, articole pe blog, poze si texte. Norocul meu de data aceasta. Aici, cumva, simt ca Tutu ma privește zâmbitor de undeva de Sus, căci el a fost reporter in facultate, la un ziar sportiv, iar mai târziu scria cărți de medicina. Si uite așa, cu modestie, ma opresc, deși ma pricep la mult mai multe.  Pentru ca am ales sa rămân in Romania si sa ma comport ca o românca adevarata. Dar, Doamne, chiar sunt norocoasa!!